Fanii lui APOEL au sărbătorit în stradă calificarea în optimile Ligii a echipei înființate într-o cofetărie din Nicosia, fix acum 85 de ani, de către 40 de microbiști împătimiți! Deși meritele jucătorilor lui APOEL nu pot fi minimalizate, Michel Platini i-a ajutat și el prin faptul că a oferit credit campioanelor din țările „mici”, în fața locurilor 4 din Primera, Premier League sau Serie A.
Nicosienii n-au pierdut decât un meci din turul II preliminar până acum și au ridicat Ciprul pe locul 6 în clasamentul coeficienților UEFA, peste Italia, Portugalia și Franța! Performanțele din acest sezon sunt opera „mâinii de fier” din cadrul clubului, antrenorul Ivan Jovanovic (49 de ani), singurul tehnician din Insula Afroditei care are control total asupra clubului și acționează pe post de manager: are ultimul cuvânt în ceea ce privește finanțele, transferurile și organizarea clubului.
„Platini e un gentleman, ne-a ajutat enorm”
Decizia președintelui UEFA, Michel Platini, de a bara accesul în Ligă locurilor patru din Spania, Italia și Anglia a avantajat echipele din campionatele mici, iar acum vedem în grupe an de an nume obscure precum APOEL, BATE Borisov, Viktoria Plzen sau Dinamo Zagreb. Ciprioții din Mosfiloti, un sătuc de doar 1.500 de locuitori, au ținut să-și arate mulțumirea pentru schimbarea impusă de fostul mijlocaș de la Juventus! În 2009, înainte de o întâlnire cu prietenul lui Mircea Sandu, Mario Lefkaritis, Platini a savurat o cafea într-un local din Mosfiloti. La acea vreme, APOEL obținea prima calificare în grupele Ligii, iar patronul barului, Philippos Stavrou, și-a transformat localul într-un veritabil „muzeu” dedicat lui Platini! Pe pereți sunt lipite peste 10.000 de fotografii din perioada de activitate a fostului „Balon de Aur”, dar și alte câteva zeci de tablouri care-l înfățișează pe președintele UEFA. Stavrou și-a explicat gestul: „Nu numai că Platini a fost un fotbalist uriaș, dar este și un gentlemen desăvârșit, care ne-a ajutat enorm!”.
Am dansat și am cântat în vestiar. Nimeni nu se aștepta la o asemenea performanță și nu s-a discutat nimic despre prime la începutul grupelor, dar așteptăm! Urko Pardo, portar APOEL
Vrem să facem loc în grupe tuturor țărilor! Nu sunt convins că locurile 4 din Spania și Italia sunt mai valoroase decât campioanele din Danemarca, Cehia sau Polonia Michel Platini, președinte UEFA (martie 2009)
26 de sponsori are APOEL, dintre care șapte sunt principali. În total, aceștia „varsă” peste 6 milioane de euro anual în conturile clubului
Pentru a ajunge în grupele Ligii, jucătorii lui Apoel au trecut de Skenderbeu (Albania), Slovan (Slovacia) și Wisla (Polonia). Dacă Platini nu reforma competiția, ciprioții ar fi dat peste o echipă din primele cinci campionate ale Europei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER